Moldova Vision

Interviu în Jurnalul de Chișinău - Senatorul Viorel Badea: Patriarhul Daniel nu face vizite politice, ci duhovniceşti

Când limba română va fi sărbătorită pe 31 august concomitent la Chişinău şi Bucureşti, pseudo problemele privind denumirea acesteia, vor cădea de la sine. Preşedintele Comisiei pentru Românii de Pretutindeni din cadrul Senatului României, Viorel Badea, a oferit în interviu exclusiv JURNALULUI în care ne-a relatat că toţi românii trebuie să aibă o sărbătoare a limbii române comună, despre sentimentul de coeziune al românilor din diasporă, despre importanţa bisericii române pentru comunităţile din afara României, despre o eventuală vizită în Republica Moldova a Patriarhului Bisericii Române ÎPS Daniel, dar şi despre faptul că România are un model de tratare a minorităţilor unic în Europa. – Aţi fost la hramul Chişinăului. Cum v-a părut sărbătoarea? Sincer, mi s-a părut puţin mai tristă decât în anii trecuţi. Atmosfera a fost mai de plumb decât de obicei. Asta a fost senzaţia mea. Mi s-a părut că lumea este obosită şi doreşte să fie lăsată în pace. Asta a fost senzaţia pe care am avut-o eu la aceste sărbători. Dar este bine că există această tradiţie, că oamenii se întâlnesc, pot comunica între ei, este un lucru foarte bun. Este important ca sărbătoarea să continue în fiecare an, fiindcă este una dintre componentele esenţiale ale identităţii basarabenilor de aici de la Chişinău. Ca şi sărbătoarea limbii române. – Spuneaţi că limba română trebuie sărbătorită în România în aceeaşi zi cu Republica Moldova. Ar însemna oare acest fapt că toate aceste pseudo probleme privind denumirea limbii române s-a epuiza de la sine? Este o situaţie mult mai complexă decât pare la prima vedere. Am venit cu o iniţiativă legislativă în Parlamentul României pentru a sărbători şi la Bucureşti, dar şi în toate comunităţile române, ziua limbii române la 31 august, aşa cum se sărbătoreşte la Chişinău. Părerea mea este că e necesară o asemenea lege, iniţiativă, pentru că trebuie să cinstim, să protejăm şi să promovăm limba română. În primul rând, limba română este aproape zilnic agresată în toate contextele şi pe canalele media. În al doilea rând, este necesar să facem această reparaţie şi să facem în aşa fel încât limba română să aibă o zi a ei în toate comunităţile româneşti din lume. Şi aceasta poate fi numai ziua de 31 august, fiindcă românii basarabeni deja o sărbătoresc de mai bine de douăzeci de ani. Este absolut necesar să facem acest pas. Este o dovadă a faptului că suntem un singur neam, că avem aceleaşi sărbători, avem aceleaşi năzuinţe. Această sărbătoare comună ar fi un pas înainte spre unirea tuturor românilor într-un singur neam, aşa cum ne-am dorit dintotdeauna. Acesta este un argument. Vorbeaţi mai devreme de modul în care limba română este sfâşiată. Se încearcă substituirea ei cu alte etnonime, cu alţi termeni. Ştim cu toţii că se vehiculează foarte mult noţiunea de „limbă moldovenească”. Ştim că de multe ori unora le este ruşine să spună că vorbesc româneşte şi amintesc de limba română ca de „limba noastră” fără ca să spună ce e aia „limba noastră”. Ca şi cum ai spune „ţara noastră” în loc de România sau am spune „copilul nostru” fără ca să-l botezăm, sau de ce nu spunem „trecutul nostru” în loc de Istoria românilor. Este o chestiune absolut necesară să spunem lucrurilor pe nume. Să facem tot posibilul să protejăm ceea ce ne-au dat înaintaşii noştri, altfel nu ajungem nicăieri. În sensul acesta, cunoscând modul în care se evaluează limba română în întreaga lume, dar şi modul în care sunt evaluaţi fraţii noştri, cei care trăiesc pe alte meridiane ale lumii, am luat o iniţiativă legislativă de modificare a legii pentru românii de pretutindeni, astfel încât românii de pretutindeni, cei care sunt numiţi moldoveni, maramureşeni, aromâni, rumâni, vlahi, fârşeloţi, grămoşteni, machedoromâni, istroromâni – toţi să fie trecuţi în marea familie a românilor din punct de vedere al determinărilor instituţionale. Este o măsură absolut necesară. Tocmai pentru a reuşi să ieşim dintr-o ambiguitate în care am fost introduşi fără voia noastră şi ne făcea foarte mult rău, în principal, în relaţia pe care o aveam noi între noi. – Cât de puternic este sentimentul de coeziune în sânul diasporei române, oriunde s-ar afla aceasta? Poporul român este un popor în suferinţă din punctul acesta de vedere. Această suferinţă vine încă din timpurile comuniste. În perioada comunistă eram îndemnaţi să ne spălăm unul pe celălalt, eram îndemnaţi să ne turnăm unul pe celălalt. Se semăna o neîncredere totală între toţi membrii unei comunităţi, ceea ce ne făcea să ne izolăm şi să încercăm să evoluăm individual. Din punctul meu de vedere, coloana vertebrală a poporului românesc a fost frântă. Ne-am pierdut busola, ne-am pierdut ţintele. Comunitatea noastră a fost profund afectată de această perioadă neagră a României. Ceea ce se întâmplă acum – lipsa de solidaritate, lipsa de unitate, lipsa de obiective comune se resimte absolut în toate comunităţile româneşti din lume. Se resimte mai ales la nivelul relaţiei între românii care trăiesc în aceeaşi zonă şi autorităţile din România. Sau la nivelul relaţiei românilor care trăiesc într-o ţară, dar în localităţi separate. Nu mai vorbesc de modul în care încercăm de multe ori şi nu reuşim să ne fixăm obiective comune. Multe asociaţii româneşti din întreaga lume intră într-o concurenţă care nu este eficientă, nu aduce rezultate pozitive pentru comunitate. Nu reuşim de multe ori să ne fixăm un scop care să includă interesul naţional şi pe care să-l putem urma cu toţii, cei care facem parte dintr-o comunitate. Aceasta este valabil de la Cernăuţi până la Washington, de la Roma până la Chişinău. Absolut în toate comunităţile româneşti. Se pare că alergăm cu toţii în direcţii opuse, nu reuşim să ne întâlnim de multe ori şi să urmăm o discuţie serioasă asupra ceea ce avem de făcut, ceea ce trebuie să construim, ceea ce vom lăsa pentru copiii noştri. Şi aici avem probleme foarte mari pentru comunităţile noastre din întreaga lume. Tocmai aceasta este datoria noastră ca autorităţi, ca reprezentanţi ai administraţiei de la Bucureşti – să încercăm să ne întâlnim cu românii din întreaga lume, să obţinem de la ei încrederea care să ne facă să-i determinăm să stea împreună la masă, să discute probleme cu care se confruntă. – Totuşi, în aceste comunităţi româneşti oamenii se strâng, comunică uneori, fac anumite lucruri împreună, de sărbători, de exemplu. Este această diasporă. În general, sunt multe evenimente, care continuă de o bună perioadă de timp, de ani întregi şi care reuşesc să solidarizeze comunitatea respectivă. De fapt, în aceste evenimente, comunitatea îşi mai găseşte un numitor comun. Este un exemplu şi acest hram al Chişinăului. Sunt multe alte sărbători, multe alte prilejuri pentru românii din lume de a se întâlni şi a schimba câteva opinii. Partea proastă este că după ce se termină aceste sărbători fiecare pleacă în locurile sale şi până la următoarea sărbătoare românii uită să se caute, să discute. Totodată acest fenomen este amplificat şi de lipsa de implicare politică. Vorbim despre comunităţile din Europa occidentală, acolo unde confraţii noştri trăiesc şi muncesc şi nu beneficiază de toate drepturile de care beneficiază comunitatea gazdă. Este o lipsă foarte mare de implicare la nivel social, la nivel cultural, la nivel politic, fapt care ne afectează viaţa de zi cu zi. Dacă de exemplu, într-o comunitate din Italia, unde lumea s-ar duce să-şi desemneze un reprezentant în consiliul local, cu siguranţă ar avea mult mai mult de câştigat. Dar nu reuşesc să se înţeleagă, nu reuşesc să ajungă la un numitor comun. Nu există lideri care să-i îndrume pe această cale şi din această cauză românii nu pot beneficia de multe ori de drepturile care li se cuvin. – Putem vorbi acum, în secolul XXI, despre o politică de deznaţionalizare? Mă refer în mod special la Basarabia de Sud sau la Bucovina de Nord, ţinutul Herţa. Da, din păcate, există aceste state care nu au reuşit să se desprindă de Evul Mediu. În aceste comunităţi de români din Ucraina, observăm că singurul scop al autorităţilor de la Kiev este acela de a-i împrăştia pe români, este acela de a-i forţa să renunţe la identitatea lor şi să se comporte ca şi cum ar veni din niciunde şi s-ar îndrepta către nicăieri. Aceste practici, din păcate, există în mileniul trei şi nu numai în Ucraina. Ele se manifestă şi în Serbia, unde s-a desfăşurat recent un referendum în care au fost deja raportate foarte multe abuzuri în ceea priveşte înscrierea confraţilor noştri ca români. Din păcate, mai există această abordare nefirească şi dezonorantă pentru statele în care trăiesc minorităţi naţionale. Nu vorbesc aici de faptul că România are un model de tratare a minorităţilor unic în Europa şi de multe ori am solicitat un tratament în bază de reciprocitate pentru comunităţile noastre, dar solicitările noastre au rămas fără rezultate în majoritatea cazurilor. – Am asistat la sfinţirea bisericii româneşti din Hagi-Curda. Biserica „Sfinţii apostoli Petru şi Pavel”. Ce se întâmplă acum cu epitropul bisericii, domnul Vasile Iordăchescu? Ceea ce se întâmplă în statul vecin ne demonstrează că instituţiile publice sunt total răvăşite. Dacă se ajunge până acolo încât procuratura se interesează şi face presiuni asupra unei comunităţi de minorităţi naţionale, securitatea însăşi face nenumărate abuzuri la adresa acestei comunităţi. Domnul Vasile Iordăchescu, care este sufletul românilor din Hagi-Curda, este practic zi de zi chemat la securitate, la poliţie, la administraţie. Zi de zi este hăituit de către procuratură. Pentru ce? Pentru faptul că a fost de acord să ridice pe pământul său o ctitorie, o biserică de care să se bucure întreaga comunitate, pentru că românii de acolo nu au vrut niciodată să se enclavizeze. Dorinţa lor a fost aceea de a trăi firesc, de a avea slujbă în limba pe care le-a lăsat-o Dumnezeu, nicidecum de a se izola. Din fericire însă, membrii comunităţii ucrainene din acea zonă nu au intrat în acest concert de prigonire a românilor de către autorităţile locale şi au optat să fie buni vecini pentru românii noştri de acolo. Partea proastă este că Ucraina nu înţelege că acest comportament nu face altceva decât să o îndepărteze de Europa. Consiliul Europei a fost sesizat asupra ceea ce se întâmplă în Sudul Basarabiei, am trimis o scrisoare preşedintelui consiliului de miniştri al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei solicitându-i să găsească o soluţionare rapidă a acestei situaţii. Altfel, este imposibil să faci parte dintr-un club select, dacă nu eşti în stare să respecţi anumite principii şi reguli de bază ce presupun un comportament nediscriminatoriu pe care eşti dator să-l aplici faţă de minorităţile naţionale. – Ce au făcut parlamentarii europeni în legătură cu caz? Parlamentarii noştri europeni au avut o intervenţie vizavi de această situaţie şi mai cu seamă vizavi de un episod pe care ei l-au considerat periculos şi anume blocarea accesului unor ziarişti la evenimentele de la Hagi-Curda. Această interdicţie nu face altceva decât să scoată în lumină modul total nebărbătesc şi abuziv în care autorităţile de la Kiev înţeleg să trateze reprezentanţii mass-media care nu vor să facă altceva decât să relateze modul în care comunitatea românilor din Sudul Basarabiei sărbătoreşte un eveniment unic în viaţa sa. – Cât de importantă este biserica pentru comunităţile române din diasporă? Biserica română este începutul şi sfârşitul lor. Este cel mai important pivot al rezistenţei comunităţilor noastre româneşti din afară. Fără biserică nu este comunitate. Acest lucru s-a observat, de regulă, acolo unde nu a existat dragostea lui Dumnezeu şi acolo unde nu a fost posibil ca românii să se întâlnească sub oblăduirea şi binecuvântarea lui Hristos, nu s-a construit nimic, nu s-a ctitorit nimic. Comunitatea a fost permanent împrăştiată fără a reuşi să ajungă la un scop pe care şi l-a propus, acela de a-şi promova mai departe tradiţiile şi identitatea. Biserica este cel mai important moment şi obiectiv al comunităţilor româneşti. – În această ordine de idei, când să ne aşteptăm la vizita Patriarhului Daniel în Republica Moldova? Aici este o diferenţă. Cu siguranţă preafericitul Daniel va veni în Basarabia atunci când va vrea Dumnezeu. Ce înseamnă asta – va veni atunci când comunitatea va fi pregătită să primească această vizită pastorală, această vizită duhovnicească. Pentru că patriarhul nostru nu face vizite politice. Patriarhul nostru nu are nevoie de decoraţii sau să ofere decoraţii ca să puncteze politic o anumită apropiere. Nu, Patriarhul României va veni în Basarabia atunci când Basarabia va fi pregătită să primească această vizită şi atunci când, într-adevăr, membrii bisericii noastre de aici o vor înţelege ca pe o vizită duhovnicească, o vizită în urma căreia să rămânem cu un folos sufletesc, nicidecum o vizită cu scop politic, aşa cum ne-au obişnuit alţi patriarhi de la răsărit să o facă. – Spunea domnul Traian Băsescu că România, în relaţia cu comunităţile românilor din diasporă, trebuie să dezvolte o diplomaţie economică. Ce înseamnă acest lucru? Este o chestiune absolut firească. Noi trebuie să încurajăm companiile româneşti să fie prezente în interiorul comunităţilor româneşti de pretutindeni. Trebuie să încurajăm şi companiile românilor de pretutindeni să investească în România. La începutul anului trecut, am făcut o declaraţie în care am îndemnat oamenii de afaceri din România să investească în Basarabia, spunându-le: „Oameni de afaceri români, treceţi Prutul!”. Este absolut necesar ca businessul românesc să fie prezent în Basarabia, să fie implicat în proiecte majore din Basarabia, este absolut necesar ca România să se implice în marile privatizări care vor avea loc peste Prut. Avem cunoştinţa faptului că dacă o relaţie este sudată şi economic, cu siguranţă îşi va atinge scopul pentru care a fost pornită. Este necesar să încurajăm oamenii de afaceri români, dar şi partenerii noştri care gestionează companii multinaţionale din Europa. Aşa cum ar fi companiile italiene, spaniole, franceze şi aşa mai departe. – Care sunt programele, proiectele Departamentului Românilor de Pretutindeni care se conturează în viitorul apropiat? Noi sperăm ca următorul exerciţiu bugetar să fie mai generos pentru comunităţile românilor de pretutindeni. Cu siguranţă departamentul are o seamă de proiecte pe care le gestionează în beneficiul comunităţii româneşti din întreaga lume cu prioritate pentru românii din Basarabia. Departamentul va înainta o serie de programe cu finalitate culturală, programe de sprijinire a comunităţilor bisericeşti din Basarabia, şi nu în ultimul rând programe de susţinere a mass-mediei, şi programe cu finalitate educaţională. De altfel, este foarte important pentru statul român să fie prezent în comunităţile româneşti din întreaga lume. În acest sens, i-am încurajat permanent pe parlamentarii români şi pe membrii executivului să facă vizite în aceste comunităţi. Am încurajat Ministerul Afacerilor Externe să înfiinţeze cât mai multe reprezentanţe diplomatice, şi asta mai cu seamă în statele în care românii au o prezenţă mult mai semnificativă, aşa cum este Spania, Italia. Ultimele statistici arată că în Italia sunt mai mult de un milion şi jumătate de români. În acest sens, am venit cu o iniţiativă, care a fost îmbrăţişată de MAE român, de creare a unui consulat pentru comunitatea de români din Sicilia, la Catania. Acest lucru se va întâmpla săptămâna aceasta. Îl considerăm foarte important, fiindcă românii nu aveau posibilitatea să obţină un document, un act necesar. La aceste secţii consulare se fac şi încasări, bani care apoi sunt folosiţi în dezvoltarea comunităţii. Interviu realizat de Vadim VASILIU