Aprilie - George Topârceanu

Aprilie - George Topârceanu

Craciun Poster

Craciun Poster

Ion november 2014 trip to Movdova

Ion november 2014 trip to Movdova

Servicii Consulare la Dublin 28 Noiembrie 2014

Servicii Consulare la Dublin 28 Noiembrie 2014

Alegeri Parlamentare în Republica Moldova 2014 - Dublin

Alegeri Parlamentare în Republica Moldova 2014 - Dublin

Manifestatia de sustinere a Unirii - Dublin 12.10.2014

Limba Română sărbătorită la Dublin

Limba Română sărbătorită la Dublin

Limba Noastra cea Romana

Nistru Uneste Moldova

Aalsa Club

Spectacol Guguţă

blue air

blue air

Monday, March 25, 2013


Mesaj al personalitatilor basarabene către popoarele Europei Unite cu ocazia implinirii a 95 de ani de la Unirea Basarabiei cu Țara

EmailImprimarePDF

“De mii de ani, poporul român, aşezat cu voia lui Dumnezeu în spaţiul carpato-danubiano-pontic, participă la zidirea unei Europe a naţiunilor paşnice şi prospere, fără ca vreodată, în istoria sa milenară să inițieze sau să dorească teritorii străine aparţinând altor ţări, ci, dimpotrivă, constituind o barieră geografică, fizică şi politică împotriva invaziilor străine, care ameninţau nu numai ţările învecinate apropiate, dar şi drumul care s-ar fi deschis către cele îndepărtate din Apus”, se arată intr-o scrisoare deschisă adresată simbolic, natiunilor europene de către mai multe personalități din Basarabia.
“De la Dacia lui Burebista  până la Unirea Principatelor Române ale Munteniei şi Moldovei din anul 1859, poporul român a fost supus loviturilor unor enorme valuri de invazii distrugătoare, dar a reuşit să reziste pe vatra lui nestrămutat, continuând să ţeasă cu talent şi dăruire pânza unei culturi ancestrale, păstrând valorile tradiţionale specifice şi rezistente în timp, fără de seamăn în lume.
În veacurile din plin Ev Mediu, marii şi vitejii noștri voievozi români, Mircea cel Bătrân, Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, au apărat pământul Daciei strămoşeşti, dar şi pe cel al Europei creştine de imperiile în expansiune ale Orientului Apropiat şi Extremului Orient. În spatele acestui zid, Europa Occidentală a avut parte de epoca de aur a Renaşterii în care  omul european şi-a recăpătat demnitatea şi conştiinţa de sine ca individ, după o lungă perioadă de menţinere în ignoranţă prin anihilarea constrictivă, fizică şi psihologică a personalităţii.
Românii însă, aflaţi la încrucişarea căilor de interese geostrategice şi geopolitice ale imperiilor avide de noi pieţe de desfacere a propriilor mărfuri şi de exploatare a resurselor naturale atât de generoase, oferite mai ales de ţara noastră, au fost răsplătiţi cu amputări de teritorii.
Aşa s-a întâmplat în 1775 cu nordul Principatului Moldovei, numit de ocupanţi Bucovina, anexat de Imperiul Habsburgic, şi cu partea de est a Moldovei, numită de ocupanţi  Basarabia, anexată de Imperiul ţarist Rus în 1812. Pentru românii din aceste teritorii, secolul al XIX-lea a fost o perioadă de împilare naţională, dezrădăcinare, deznaţionalizare, de înlocuire obligatorie a limbii materne, româna, în şcoală, biserică, administraţie, cu limba rusă, de impunere cu forţa a altor culturi şi tradiţii. Ei au fost rupţi de la procesele de formare a conştiinţei naţionale şi de constituire a statului naţional român în 1859 prin unirea Ţării Româneşti şi a Moldovei.
Secolul al XX-lea a început pentru români cu dezastrul Primului Război Mondial. Dar tocmai atunci când mai bine de 80% din teritoriul României era ocupat de trupe străine, o forţă divină a dezlănţuit puterea latentă, dar mereu prezentă, a poporului român.

Procesul de unificare şi eliberare a început în partea de est a Moldovei, numită Basarabia, care la 2 decembrie 1917 şi-a proclamat independenţa faţă de Imperiul Rus, iar la 27 martie 1918  s-a unit cu Patria-Mamă, România. La 27 noiembrie 1918 a revenit la sânul naţiunii partea de nord a Moldovei, numită Bucovina, iar la 1 decembrie 1918, Transilvania, prin Declaraţia de unire de la Alba-Iulia, sub conducerea regelui Ferdinand se întregeşte procesul de unificare. Timp de 22 de ani, poporul român reunit a construit o societate democratică de nivel european, atingând un nivel social-politic şi economic cu nimic mai prejos de Ţările potente ale Europei Occidentale.
Agresiunea sovietică asupra României din 28 iunie 1940 a întrerupt mişeleşte viaţa paşnică a românilor. A fost ziua când ei au fost atraşi în cel de-al Doilea Război Mondial. Planul de ocupare a Moldovei de Est, numită Basarabia, a fost parte a Pactului semnat la Moscova pe 23 august 1939 între Germania hitleristă şi Uniunea Sovietică stalinistă, cunoscut în istoriografie ca Pactul Ribbentrop-Molotov.
După 1944, Uniunea Sovietică, care şi-a adjudecat teritoriul României dintre râurile Prut şi Nistru, a promovat o politică de genocid, manifestată în diferite forme şi promovată în cadrul unor campanii masive de exterminare fizică a populaţiei româneşti prin execuţii sumare al reprezentanţilor administraţiei româneşti, omorârea prin înfometare, deportările masive în Siberia. Timp de 12 ani, din 1940 şi până în 1952, regimul sovietic se face vinovat de exterminarea a peste un milion de români basarabeni.
O perioadă de 47 de ani, între 1944 şi 1991, Uniunea Sovietică a promovat în Republica Moldova (Basarabia) aceeaşi politică de deznaţionalizare susţinută de ţarism în secolul al XIX-lea, numai că la o scară mult mai largă şi mult mai agresiv.
Doar că spiritul de unitate naţională al românilor din Republica Moldova a renăscut şi de data aceasta. Mişcarea de eliberare naţională din anii 1988-1991 a creat noi condiţii pentru unificarea românilor din cele două state româneşti. Ca să împiedice acest proces firesc, Rusia nouă, dar la fel de agresivă ca şi cea a ţarului sau a sovietelor, a declanşat în 1992 un război de agresiune împotriva Republicii Moldova, ocupând partea ei de est, act recunoscut ca atare de înalta Curte Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) de la Strasbourg.Rusia promovează în continuare faţă de Republica Moldova o politică imperialistă, manifestată prin şantaj economic, energetic, militar, manipulare informaţională cu scopul făţiş de a o menţine cu forţa în sfera ei de interese, politică vetustă, medievală, incompatibilă cu valorile secolului al XXI-lea.
În numele poporului Republicii Moldova, vă rugam să susţineţi lupta noastră de eliberare şi de reîntregire naţională prin puterea care v-a fost dată la învestirea dumneavoastră în calitate de parlamentari europeni. Noi, românii din Republica Moldova, ne dorim să fim alături de fraţii noştri români din România şi, împreună cu ei, în Uniunea Europeană democratică şi prosperă, acolo unde toate popoarele sunt egale şi demnitatea umană este respectată, ca una dată egal de la Dumnezeu.”
Vă mulţumim.
Bunul Dumnezeu să binecuvânteze ţările şi popoarele pe care le reprezentaţi! Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Semnatari:
Acad., dr. Alexandru Moşanu, Preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova, 1990–1993;
General Ion Costaş, Ministru al Afacerilor Interne şi Ministru al Apărării al Republicii Moldova, 1990–1993;
Ion Ungureanu, Ministru al Culturii şi Cultelor al Republicii Moldova,           1990–1994; regizor, actor;
Dr. Nicolae Mătcaş, Ministru al Educaţiei al Republicii Moldova, 1990–1994;
Acad. Gheorghe Ghidirim, Ministru al Sănătății al Republicii Moldova,    1990–1994, președinte al Ligii Medicilor din Republica Moldova;
Acad. Mihai Cimpoi, scriitor, Preşedintele Asociaţiei Uniunilor de Creaţie  din Republica Moldova;
Acad. Nicolae Dabija, scriitor, preşedintele Forului Democrat al Românilor din Republica Moldova;
Acad., poet, Ion Hadârcă, prim-vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova, anii 1990-1993, preşedintele fracţiunii Partidului Liberal din Parlamentul Republicii Moldova;
Profesor Ana Guţu, Universitatea Liberă Internaţională din Republica Moldova, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, Fracţiunea Partidului Liberal;
Valeriu Saharneanu, jurnalist, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, Fracțiunea Partidului Liberal;
Chişinău, 20 martie 2013

Tuesday, March 5, 2013






Martisor, poesii dedicate Mamei și  Ghiocei …




 A venit primavara in Irlanda. Ei bine, dacă nu în prognoza meteo apoi cu siguranță în sufletele noastre. Am simțit fiorul Primavarii toți cei prezenti la evenimentul de ieri, 03.03.2012, prin care Comunitatea Basarabenilor din Irlanda a sarbatorit Ziua Mamelor.
            O sală plină de copii talentați, entuziasmați, energici, unii mai sfioși dar totuși curajoși învingîndu-si timiditatea, au impartasit dragostea lor față de Mame,  Bunicuțe si  Femeie  prin cuvinte, muzică la pian, cîntec folcloric, dans și emoție sinceră.
            Copiii din grupul vocal „Traistuta” coordonator doamna Stefania Cristina Tarean ne-a incalzit inimile cu folclor authentic, am avut parte de scenete si poiezii pregatite de copii care merg la scoala de Limba Romana condusa de doamna Elena Porfireanu precum si muzica la pian oferit de discipolii Nataliei Pulber dupa care interpreta Oxana Copceanu ne-a aprins și tălpile cu citeva cîntece populare de petrecere.
            Un cadou deosebit l-am primit de la un oaspete special, Iulian Pusca – un baiat foarte talentat, care cu ajutorul naiului si pasiunea sa pentru sunetele naturii ne-a transportat cu gîndul într-un cîmp cu ciocirlii și privighetori și un cuc la o margine de codru.
Doamnele au primit flori, tradiționalele  martișoare și multa energie positivă. Copii au avut ocazia să-și demonstreze talentele și munca pe care o depun invațînd lucruri noi în muzică poesie și dans, activități  pe care le desfașoară în afara curicumului scolar.
Toti cei prezenti ne-am bucurat de atmosferă relaxantă cu dispozitie familiara moldoveneasca.
Acest eveniment a fost posibil datorita unor persoane deosebite precum Elena Burlacu, Olesea Stamati, Tatiana Condrea si desigur prietenilor din Comunitatea Romaneasca.


Moldova Vision

Saturday, March 2, 2013

Ion Costaş: „Dacă Smirnov nu era eliberat în 92, problema transnistreană nu exista astăzi”


Ion Costas
Deşi la 2 martie se împlinesc 20 de ani de la începutul războiului de pe Nistru, multe detalii rămân neelucidate până astăzi. Cu un an în urmă, generalul Ion Costaş, care a deţinut funcţia de ministru al Afacerilor Interne în 1990-1992, iar apoi cea de ministru al Apărării, până în iulie 1992, a publicat cartea „Zile de eclipsă. Cronica unui război” în care vine cu mai multe dezvăluiri despre acele evenimente.
Ion Costaş a vorbit, în cadrul unui interviu oferit pentru Moldova.ORG, despre cartea sa, dar şi despre problema transnistreană, rezolvarea căreia devine tot mai anevoiasă, chiar şi la 20 de ani distanţă de la acele evenimente.
Povestiţi-ne despre cartea dumneavoastră
După plecarea Partidului Comunist de la guvernare, am cerut să mi se ofere acces la arhivele de atunci, pentru a mă documenta cât mai mult şi a prezenta publicului larg cât mai multe detalii necunoscute despre ce s-a întâmplat după destrămarea URSS-ului. Din start eram conştient că apariţia cărţii îmi va aduce mulţi duşmani, însă am considerat necesar ca aceste adevăruri să ajungă la suprafaţă. Au trecut deja 20 de ani de la acele triste evenimente, iar generaţia care a crescut nu cunoaşte, din păcate, aceste adevăruri, care a fost evoluţia evenimentelor.
Timp de doi ani am adunat toate materialele, însă nu a fost deloc uşor. Arhivele din 90-92 de la Ministerul de Interne şi Ministerului Apărării au dispărut fără urmă. Din fericire, am anticipat acest fapt, iar atunci când am deţinut funcţia de ministru, am făcut rost de mai multe documente şi am o arhivă personală consistentă, am adunat între timp peste 27 kg de documente. Pe cele mai importante documente le-am anexat în cartea mea.
După 92 am venit cu adresări la preşedintele Snegur, apoi la Lucinschi pentru a crea un comitet în componenţa Academiei pentru a cerceta acele evenimente, însă am fost refuzat de fiecare dată.
De ce n-a apărut şi versiunea în limba română a cărţii? Din cauza banilor sau au fost alte obstacole?
Tipărirea cărţii a fost una destul de costisitoare şi a apărut exclusiv cu contribuţia familiei mele. Nu am vrut să găsesc un „sponsor” pentru a nu fi acuzat ulterior că reprezint interesele cuiva. De ce a apărut în rusă? Pentru că majoritatea documentelor emise în acea perioadă erau în limba rusă şi a fost mai uşor pentru mine să le prezint în original.
Un alt motiv pentru care am ales să public cartea în rusă a fost acela că până în 2009 apăruse mai multe publicaţii în limba rusă precum că moldovenii ar fi fascişti, că în 92 moldovenii au fost cei care au ucis şi au maltratat oamenii din partea stângă a Nistrului, au apărut mulţi adepţi ai aşa zisului stat transnistrean care ne făceau cu ou şi cu oţet. Am crezut de cuviinţă să le dau un răspuns, să le demonstrez prin documente că realitatea a fost alta. Dar, evident, îmi doresc ca această carte să apară şi în limba română, pentru a fi citită şi de către cei care nu cunosc limba rusă.
De ce Chişinăul pierde tot timpul războiul informaţional cu regimul separatist de la Tiraspol?
Pentru că în spatele regimului de la Tiraspol stau mai multe structuri informaţionale şi de securitate ruseşti. Din păcate, noi încă nu suntem capabili să ţinem piept acestor forţe. Presa de la noi prezintă prea superficial situaţia din stânga Nistrului, în timp ce mass media din Rusia şi de la Tiraspol îndoctrinează populaţia de-acolo. La acest capitol am avut tot timpul de pierdut.
Forţele armate ale Moldovei, dar şi cei care au mers voluntar la luptă au fost trădaţi de clasa politică de atunci?
Trădaţi e puţin spus. Au fost mai mult decât tradaţi. Au fost umiliţi, batjocuriţi, şi de clasa politică de atunci, cât şi de conducerea de acum. În primul rând trebuie să recunoaştem că conflictul de pe Nistru n-a început în 1992, dar în 1990, la Dubăsari. Acest fapt a fost recunoscut chiar de preşedintele Dumei de Stat, Ghenadi Selezniov, în 2005, ruşii au intervenit mai devreme de 92 la Nistru pentru că exista „pericolul” unificării cu România. Au suferit oameni şi până în 92, iar acest fapt nu este recunoscut oficial.
Am propus ca numele celor căzuţi în războiul de pe Nistru să fie inscripţionate pe Arcul de Triumf. Oficial noi avem peste 200 de oameni care au căzut pe linia de front, e de datoria noastră ca numele lor să fie înveşnicit, e puţinul ce-l putem face pentru ei şi familiile acestora care suferă şi astăzi. Nu doar că au fost tradaţi, dar au fost şi uitaţi.
Cum a fost eliberat Smirnov? Cu ajutorul cui?
Smirnov a fost eliberat imediat după ce-a fost prins. Ajunsele la urechile lui că se pune la cale arestarea sa şi a fugit la Kiev. În cele din urmă, a fost reţinut de către o echipă specială convocată la Chişinău. Smirnov plecase la Kiev pentru a se întâlni cu Kravciuk, urma să-i înmâneze o petiţie prin care dorea ca regiunea din stânga Nistrului să fie inclusă în componenţa Ucrainei. Deşi eram urmăriţi, am reuşit să-l aducem pe Smirnov la Chişinău pe la Soroca. Dimineaţa, când am ajuns în capitală l-am sunat pe preşedintele de atunci, Mircea Snegur, însă, din păcate, şi preşedintele, şi alţi deputaţi au semnat, la comanda cuiva, protocolul pentru ca Smirnov să fie eliberat. Trebuia judecat conform legislaţiei pentru toate crimele comise.
Cum vă explicaţi că la moment Smirnov are cazierul curat? Cine se face vinovat de aceasta?
Doar procuratura e vinovată. Procurorul general de atunci, Postovan, fără consimţământul lui nu putea fi eliberat Smirnov. Evident că ordinul a venit de sus, dar trebuia să respecte legea şi să nu-i permită lui Smirnov să plece.
Ce a însemnat prezenţa lui Smirnov în stânga Nistrului timp de 20 de ani? Putea situaţia să fie altfel dacă Smirnov nu era eliberat atunci?
Sigur puteau să fie altfel. Dacă Smirnov nu era eliberat în 92, problema transnistreană nu exista astăzi.
Armata a 14-a. De ce a rămas pe teritoriul Republicii Moldova?
Până a fi creat Ministerul Apărării, acesta era o secţie pe lângă Guvern. Atunci când am început să creăm Armata Moldovei, am început să împărţim patrimoniul Ministerului Apărării al Uniunii Sovietice.
Doar Republicii Moldova nu i-a revenit nimic atunci când a fost împărţită averea Ministerului Apărării al URSS-ului. Patrimoniul fostului Minister al Apărării al URSS aflate pe teritoriului fiecărui stat a rămas acolo, numai la noi nu.
Suntem unica republică care a acceptat ca armata care era dislocată pe teritoriul său, să fie trimisă în subordinea Ministerului Apării al Rusiei. A fost o naivitate politică fără margine. N-am avut atunci o coloană vertebrală. Dacă armata a 14-a intra în componenţa Republicii Moldova, şi nu a Rusiei, nu aveam acum atâtea bătăi de cap cu aşa zişii pacificatori care stau acum la Nistru.
Conflictul transnistrean a intrat în agenda internaţională, se discută zilnic despre soluţionarea acestuia, totuşi lucrurile se mişcă foarte încet. Nu se vrea sau nu se poate?
Nici nu se vrea, nici nu se poate. Ruşii care susţin şi până astăzi segmentul transnistrean, din punct de vedere mediatic şi politic, îşi doresc în continuare să influenţeze cât mai mult această palmă de pământ. De 200 de ani suntem sub talpa lor. Şi nici Occidentul nu vrea să se implice foarte mult pentru a nu strica relaţiile cu Rusia.
Există suficientă voinţă politică la Chişinău pentru soluţionarea acestui conflict?
Tinerii aceştia care au venit la putere nu pricep multe lucruri, dar nici nu doresc să-i asculte pe cei mai în vârstă. Nu cred că ei nu doresc rezolvarea conflictultui, dar ei nu pot, nu cunosc subtilităţile acestui conflict, istoricul, iar în consecinţă nu pot trasa strategii pe termen lung pentru reînregirea ţării.
În rezolvarea acestui conflict trebuie să mizăm pe susţinerea organismelor internaţionale, singuri n-avem nicio şansă de izbândă.

Moldova.ORG