Aprilie - George Topârceanu

Aprilie - George Topârceanu

Craciun Poster

Craciun Poster

Ion november 2014 trip to Movdova

Ion november 2014 trip to Movdova

Servicii Consulare la Dublin 28 Noiembrie 2014

Servicii Consulare la Dublin 28 Noiembrie 2014

Alegeri Parlamentare în Republica Moldova 2014 - Dublin

Alegeri Parlamentare în Republica Moldova 2014 - Dublin

Manifestatia de sustinere a Unirii - Dublin 12.10.2014

Limba Română sărbătorită la Dublin

Limba Română sărbătorită la Dublin

Limba Noastra cea Romana

Nistru Uneste Moldova

Aalsa Club

Spectacol Guguţă

blue air

blue air

Friday, August 31, 2012

„Suntem romani si punctum!" M. Eminescu


ovidiu creanga,romani,punctum,chisinau,r.moldova,

Cu ocazia sarbatorii de azi am zis sa postez aceasta scrisoare a bunelului Ovidiu in locul unui articol care sa demonstreze ca vorbim limba Romana. Este greu sa-i convingi pe cei cu mintea intunecata de umbra marelui urss (ca exemplu poate servi Marian Lupu, vesnicul presedinte de parlament care vorbeste doua limbi: stiintifica si politica) ca avem alta istorie decat cea impusa de rusii "eliberatori". Lectura placuta.


Pe mine ma cheama Ovidiu Creanga, sunt un mosulica cumsecade, care ca maine fac 90 de primaveri, dar slava Domnului balamalele ma tin inca foarte bine. Basarabenii mei imi zic „Bunelul Ovidiu" si eu sunt foarte mandru de aceasta porecla, care de fapt nu e o porecla care de obicei are un inteles peiorativ. Bunelul Ovidiu suna frumos, parca-ti mangaie urechea, si sufletul.
Bunelul Ovidiu a vazut lumina zilei, intr-o duminica, spunea mama, putin dupa miezul noptii, cand mama mosita de o baba din sat, a vrut sa se intoarca de pe o parte pe alta, si din opinteala asta, baldabac, s-a trezit cu mine in asternut. Dupa calendarul pe „Stil Nou" era data de 14 luna lui Faur anul 1921. Mama spunea ca eram un soldan marisor, dar nu stie cate ocale oi fi avut, ca nu avea un cantar. Cantar la noi in Varzaresti avea numai domul Leiba care avea „bacalie si crasma".
Cat am fost copchil m-am jucat cu copchiii megiesilor, de-a prinsa, de-a mijoatca, poarca si alte jocuri care poate se mai joaca si astazi, sau copchii de azi au evoluat si stau toata ziulica lipiti de tembelizor si de Internet. Eu am o meteahma din care motiv mai am si porecla de Mos Bodranga, ca incep a spune verzi si uscate si uit ce aveam de gand sa spun, dar uite ca mi-am revenit, vroiam sa va impartasesc unele aspecte din experienta mea de o viata. Am inceput existenta mea pamanteasca in anul 1921 si am stat in Basarabia pana pe 28 iunie 1940, cand Basarabia a fost „eliberata" de catre „Glorioasa Armata Sovietica" de sub „jugul boierilor fascisti din Romania". Atunci o banda „glorioasa de bolsevici alogeni localnici" l-au omorat in bataie pe tata care avea 42 de ani si nu facuse niciodata politica, dar purta in spate marele pacat ca era „tiganoi di pisti Prut". Deci am stat in Basarabia, toata copilaria si adolescenta mea, si cand a trebuit sa fug, abia terminasem clasa a saptea la liceul Ion Creanga din Balti.
In decursul anilor am scris nenumarate articole, si am scris si carti in care tratez subiecte „fierbinti" legate de scumpa noastra Basarabie, pamant romanesc oropsit care dintr-o parte a Romaniei, bogata, prospera, si pot spune fericita a ajuns cea mai saraca si nenorocita tara din Europa, si printre cele mai sarace si nenorocite din intreaga Lume.
Am avut noroc in viata, am avut functii inalte, am calatorit in toata lumea, si cam de la varsta de 40 de ani am avut o situatie materiala buna cu toate ca eram intr-o tara comunista, Republica Populara Romania. Cu toate astea sufletul imi era sfasiat de tristete cand auzeam de deportarile, pogromurile, persecutiile, foametea, si tot felul de alte nelegiuiri la care erau supusi fratii mei ce ramasesera in Basarabia de catre „Glorioasa Uniune Sovietica".
Nu am mai fost pe la locul meu de bastina decat in 2005, adica dupa 65 de ani, si cu uimire si tristete am constatat ca in rastimpul acesta dusmanii nostri au reusit sa semene zazanie intre frati, sa le spele creierele si sa le bage in cap ca ei nu sunt ceia ce sunt, ci cu totul altceva. Si din pacate aceste minciuni si aberatii la unii au prins.
Am sa citez un singur caz de o aberatie istorica ce mai dainueste de sute de ani. Cand Cristofor Columb a intreprins celebrele lui calatorii catre „Lumea noua" el avea ca sarcina sa descopere un drum mai scurt catre India, de unde Europa importa mirodenii ce erau foarte scumpe din cauza transportului. Desigur, cu totii stim cum a plecat Columb (numele lui real fiind Pedro Scotto) cu cele trei corabii Santa Maria, Pinto si Nina si cand a ajuns pe coastele americane a crezut ca ajunsese in India si i-a numit pe bastinasi INDIENI, nume incorect care este utilizat inca si astazi dupa sute de ani de la confuzia lui Columb. In cazul fratilor nostri basarabeni nu e o confuzie involuntara ci dusmanii nostri aplicand proverbul latin divide et impera adica „dezbina si stapaneste" a lansat minciuna, ca poporul basarabean, adica moldovenii dintre Prut si Nistru, care sunt frati de un sange cu moldovenii dintre Prut si Carpati nu ar fi romani cum sunt acestia, ci sunt o natie aparte si limba lor nu este ca si limba moldovenilor dintre Prut si Carpati un dialect al limbii romane ci o limba aparte. Totdeauna, cozi de topor se gasesc sa sutina aceasta aberatie, care din pacate a creat confuzie si la unii basarabeni de buna credinta. Acum sa ma refer la situatii concrete. La ora actuala se gasesc imprastiati in toata lumea basarabeni, care si-au luat lumea in cap sa scape de mizeria de acasa spre bucuria lui Voronin si a cozilor de topor, ca astfel se imputineaza numarul adevaratilor stapani ai aceste bucatele de pamant si raman stapani veneticii de teapa lui Klimenko, Voronin si altii. Am observat cu uimire si cu tristete in acelasi tmp, ca in comunitatile de romani basarabeni, imigranti din Basarabia, acum denumita tot cu tendinte de dezbinare Republica Moldova, multi oamnei de buna credinta, care dau apa la moara lui Voronin, Stepaniuc si alti alogeni care nu iubesc tara noastra pe motiv ca nu e tara lor, dar fiind secondati si de oameni de buna credinta, dar derutati. Am dat exemplu de aberatia pe care a facut-o Cristofor Columb acun cateva sute de ani in urma care mai este folosita si acum.
FRATI BASARABENI!
Noi una suntem cu romanii moldoveni din Iasi, Vaslui, Putna, Focsani, Piatra Neamt, macar ca traim la Chisinau, Balti, Cahul, Hancesti, Nisporeni, Tighina, Toronto sau Sydney. Marii carturari, ca Bogdan Hajdau, basarabean de al nostru, care a fost cel mai mare savant filolog al Romaniei sau Alecu Russo, Alexe Mateevici sau Grigore Vieru ori atatia altii: ca Mihai Cimpoi, Nicolae Dabija si foarte multi altii ca ei sunt basarabeni dar ei au scris, scriu si vorbesc romaneste, ei sunt valorile inestimabile ai culturii Romaniei. Ei sunt frati cu moldovenii Vasile Alecsandri, Mihail Sadoveanu, Ion Creanga, George Enescu, cu bucovineanul Mihai Eminescu. Toti au scris si au cantat numai in limba romana, chiar daca erau moldoveni.
Deci, ma adresez fratilor mei basarabeni: „Trebuie sa renuntam la aceasta aberatie de limba modoveneasca, fiindca este o limba romaneasca, precum oltenii zic ca vorbesc olteneste, ardelenii - ardeleneste, dar ei stiu ca limba lor e romana. Ai auzit vreodata un austriac sa spuna ca vorbeste in limba austriaca, EL VORBESTE GERMANA, sau un canadian ca vorbeste limba canadiana, sau un australian ca vorbeste limba australiana? EI VORBESC ENGLEZA!!! Norocul acestora a fost ca nu l-au avut pe capul lor pe Stalin, Voronin, Stepaniuc!
Frati basarabeni! Va rog sa ma credeti, ca eu fiind oarecum la distanta de Basarabia pot sa vad mai clar imaginea reala a situatiei. Dumneavoastra sunteti ca si cand ati fi in mijlocul unei paduri si nu puteti vedea padurea din cauza copacilor, pe cand eu o vad foarte bine privind-o de la o distanta mai mare.
Deci, fratilor, va rog, va implor sa nu mai perpetuati aberatia creata intentionat de dusmanii nostri care lupta sa ne dezbine. Si ucraineni au impartit in tinuturile romanesti date de pomana Ucrainei, care de fapt sunt tinuturile noastre basarabene, i-a impartit ca si rusii, bolsevici sau neobolsevici pe stapanii de drept a acelor locuri in moldoveni si romani, ca sa aiba un procentaj mai mic fiecare luat aparte.
Ma tem ca si Doamna Maria Tonu din Toronto, despre care am o parere excelenta, nu sesizeaza ca utilizand termenul de MOLDOVEAN in mod excesiv da apa la moara celor care folosesc vechiul proverb latin pe care l-am mai pomenit: „DIVIDE ET IMPERA"
Deci fratilor basarabeni, vorba lui Mihai Eminescu: SUNTEM ROMANI SI PUNCTUM!
Fratii mei, sa stiti ca Bunelu Ovidiu are un suflet de mamaliga si nu se poate abtine sa nu va spuna:
VA IUBESC MULT!!!
Bunelu Ovidiu sau Ovidiu Creanga
Toronto, Canada
27 martie 2010
De Ziua Unirii Basarabiei cu Patria Muma

Autor: Ovidiu Creanga
Sursa: www.rgnpress.ro

Tuesday, August 7, 2012

Stimate Domnule Președinte al Comisiei Europene
Prin prezenta adresă, noi, reprezentanții cetațenilor români rezidenți în diferite state ale Uniunii Europene, dar și din state aflate in afara spațiului comunitar, dorim să vă aducem la cunostință urmatoarele aspecte privind încalcarea unor drepturi fundamentale de catre Guvernul României în ceea ce privește statutul nostru de cetațeni români aflați temporar cu resedința în alte state sau cu domiciliul permanent in diferite state ale Uniunii Europene.
România traversează o criză politică fără precedent, prin declanșarea de către Parlamentul României a procedurii de suspendare a Preşedintelui României în doar două zile.
Astfel, în data de 29 iulie a avut loc referendumul naţional la care au fost invitaţi să se pronunţe pentru demiterea Preşedintelui toţi cetăţenii români din România şi din întreaga lume, în total 18.292.514, conform datelor prezentate de către Guvernul României. Potrivit legislaţiei româneşti, pentru ca referendumul să fie validat este necesar să se prezinte la vot peste 50%+1 din populaţia cu drept de vot.
Având în vedere că la încheierea procesului de votare s-au prezentat doar 46,24%, în total 8.459.053 cetăţeni români, acest rezultat, într-o democraţie funcţională, impunea acceptarea înfângerii de către coaliţia politică care a declanşat acest proces.
Guvernul României, organizatorul referendumului, a depus imediat după înceheiare acestui proces o contesataţie la Curtea Constituţională prin care susţine că numărul cetăţenilor români care formează cvorumul necesar pentru demiterea Preşedintelui României trebuie modificat, întrucât lista prezentată iniţial de 18.292.514 nu este reală.
În urma acestei contestaţii, Curtea Constituţională a României a cerut Guvernului României clarificări în ceea ce priveşte lista de cetăţeni români care pot forma cvorumul necesar în ceea ce priveşte referendumul organizat.
Astfel, Guvernul României, în loc să prezinte o cifră exactă a cetăţenilor români cu drept de vot, a declanşat un întreg proces prin care doreşte, sub pretextul unor proceduri create post-referendum, să micşoreze numărul cetăţenilor români cu drept de vot care formează acest cvorum şi să prezinte Curţii Constituţionale o nouă cifră mult mai mică faţă de cea prezentată în momentul organizării referendumului.
În acest context, Guvernul României a declanşat o procedură de reactualizare a listelor electorale sub pretextul că vor fi incluşi în aceste liste doar cetăţenii români care sunt prezenţi pe teritoriul naţional şi vor fi excluşi toţi cei peste 3.000.000 de cetăţeni români, aflaţi
temporar peste hotarele României, sau cei care au domiciuliul permanent în alte state. În acest fel se încalcă flagrant un drept fundamental garantat de Constituţia României şi anume art. 36, care spune că „Cetăţenii au drept de vot de la varsta de 18 ani, impliniti pana in ziua alegerilor inclusiv”.
Considerăm că Guvernul României produce un abuz fără precedent separând cetăţenii români în două categorii, a celor care locuiesc permanent pe teritoriul naţional şi a celor care temporar sau permanent au domiciliul în altă ţară din Uniunea Europeană.
Această discriminare ne determină să protestăm şi vă solicităm sprijinul pentru a interveni imediat şi a solicita Guvernul României să nu separe cetăţenii români în mai multe categorii şi să respecte cifra prezentată odată cu declanşarea referendumului de demitere a Preşedintelui României.
Dorim să vă mulţumim şi sperăm ca acest demers va găsi ecoul necesar pentru a apăra o societate democratic aflată în dificultate.
Domnului José Manuel Barroso, Președintele Comisiei Europene
In numele românilor cu domiciliul în diferite state al
Uniunii Europene semnează:
Daniel Tecu, Federația Asociațiilor de Români din Europa
- Președinte