Aprilie - George Topârceanu

Aprilie - George Topârceanu

Craciun Poster

Craciun Poster

Ion november 2014 trip to Movdova

Ion november 2014 trip to Movdova

Servicii Consulare la Dublin 28 Noiembrie 2014

Servicii Consulare la Dublin 28 Noiembrie 2014

Alegeri Parlamentare în Republica Moldova 2014 - Dublin

Alegeri Parlamentare în Republica Moldova 2014 - Dublin

Manifestatia de sustinere a Unirii - Dublin 12.10.2014

Limba Română sărbătorită la Dublin

Limba Română sărbătorită la Dublin

Limba Noastra cea Romana

Nistru Uneste Moldova

Aalsa Club

Spectacol Guguţă

blue air

blue air

Tuesday, January 24, 2012

Mica Unire

24 Ianuarie 1859 – Unirea Principatelor Române. LA MULŢI ANI ROMÂNIA, LA MULŢI ANI ROMÂNI !

5 Votes

File:Theodor Aman - Hora Unirii la Craiova.jpg
Th.Aman-Hora Unirii la Craiova

Unirea Ţării Româneşti cu Moldova, înfăptuită la 24 ianuarie 1859,reprezintă actul politic care stă la baza României moderne.Imprejurările istorice nu au permis unirea simultană a celor trei ţări române,astfel ca statul naţional român s-a format treptat, unirea din 1859 desavarsindu-se în 1918, când lupta pentru unitatea poporului român a fost încununată de victorie.

Ideea de unire a fost exprimată clar şi puternic înca in timpul revoluţiei de la 1848,iar după revoluţie,aceasta a devenit problema centrală,dominantă,a vieţii politice româneşti,o idee care a pus în mişcare toate paturile sociale.
Generaţia care a înfăptuit marele ideal al Unirii din 1859 şi care înfăptuise revoluţia de la 1848, avea în frunte patrioţi
înflăcăraţi, intre care s-au distins:Mihail Kogălniceanu,Vasile Alecsandri,Costache Negri,Alexandru Ioan Cuza,Vasile Mălinescu,Constantin A. Rosetti,fraţii Ion şi Dumitru Brătianu,Dimitrie Bolintineanu,Cezar Boliac,Nicolae Orăşanu ş.a.

Fruntaşii revoluţionari de la 1848, au întreprins o amplă acţiune de propagandă în favoarea Unirii, atât în ţară cât şi în străinătate.

Răspândiţi în diverse capitale europene (Viena,Frankfurt,Paris,Londra,Constantinopol), patrioţii romani au desfăşurat actiuni laborioase si entuziaste, pentru creerea un curent international de opinie în sprijinul cauzei româneşti.

Unirea Principatelor Române – o problemă europeană.

In vara anului 1853 izbucneşte războiul Crimeii, început de Rusia împotriva Imperiului Otoman, eveniment care aduce în prim plan politic internaţional chestiunea orientală, inclusiv situaţia Principatelor Dunărene, unirea acestora fiind una din problemele importante puse in fata Congresului de pace de la Paris (1856), reunit dupa infrangerea Rusiei.
Reprezentanţii statelor participante la Congres, au luat atitudini diferite faţă de viitorul regim politic si juridic al Principatelor Române.

In sprijinul Unirii s-au pronunţat Franţa,Rusia,Sardinia şi Prusia;o împotrivire netă au manifestat Turcia şi Austria.

Favorabilă Unirii în timpul lucrărilor Congresului,Anglia va reveni ulterior la poziţia sa tradiţională de sprijinitoare a Turciei.

Adoptarea poziţiilor faţă de problema Principatelor era determinată de evidente interese statale.

Franţa lui Napoleon al III-lea voia să-şi asigure în sud-estul Europei un debuşeu economic şi un bastion al influenţei sale politice;Rusia vedea în Unire un mijloc de a slăbi Imperiul Otoman;Sardinia şi Prusia,susţinând cauza românilor, pledau indirect pentru unificarea Italiei şi Germaniei;Anglia era interesată în menţinerea Imperiului Otoman ca forţă opusă Rusiei;Turcia, puterea suzerană,se temea că Moldova şi Muntenia odata unite îşi vor dobândi şi independenţa politică,aşa cum se va întâmpla de altfel, după mai puţin de două decenii.

Austria considera că statul naţional român ar duce la intensificarea luptei de eliberare a românilor din Transilvania,doritori să se alăture fraţilor lor de peste Carpaţi.
Datorită poziţiilor divergente,Congresul din 1856 nu a putut ajunge la un acord asupra Unirii Principatelor, dar s-a creat însă posibilitatea ca poporul român să se pronunţe în privinţa viitorului sau.

In Tratatul de pace se prevedea ca poziţia romanilor din Principate să fie consultată prin intermediul unor Adunări (divanuri) ad-hoc, special constituite în acest scop.

Totodată s-a stabilit ca cele două ţări romanesti, rămânând sub suzeranitatea Turciei,să intre sub garanţia colectivă a puterilor semnatare ale Tratatului de le Paris.

Se pune capat astfel protectoratului si influentei hotaratoare exercitata de cateva decenii de Rusia.

In timpul constituirii si consultării Adunărilor ad-hoc, fiecare din cele două Principate urmau să fie conduse de un caimacam numit de Inalta Poartă.
Congresul a mai hotărât ca sudul Basarabiei (judeţele Cahul,Ismail,Bolgrad),parte a Basarabiei acaparate in 1812 de Rusia, să reintre în componenţa Moldovei.

De asemenea Congresul a stabilit unele măsuri economice şi juridice importante pentru romani, printre care libertatea navigaţiei pe Dunăre şi neutralizarea Mării Negre.

In acest scop, se aproba crearea unei Comisii europene a Dunării ,cu sediul la Galaţi.
Pe temeiul cererilor exprimate în Adunările ad-hoc şi al constatărilor făcute în Principate de o comisie specială europeană de informare instituită de Congres,urma să se convoace la Paris o conferinţă a puterilor europene, care să conceapa o altă legislaţie în locul Regulamentului organic.

Adunările ad-hoc (1857) . Convenţia de la Paris din 1858.

Pregătirile şi alegerile pentru Adunările ad-hoc s-au desfăşurat în condiţii diferite în cele două ţări.
In Ţara Românească,fostul domn, caimacamul Alexandru Ghica, a adoptat o poziţie de înţelegere faţă de partida unionistă.In Moldova insa,caimacamul N. Vogoride, agent al Turciei şi al Austriei, a recurs la la un adevărat regim de teroare si intimidare, pentru a zădărnici Unirea.

Au fost interzise gazetele favorabile Unirii şi întrunirile politice, s-au făcut destituiri din funcţii şi arestări masive .

Au fost de asemenea falsificate listele electorale şi alegerile din iulie 1857.

Comisia de informare de la Bucureşti a primit numeroase telegrame, memorii şi apeluri, in urma carora Turcia a fost silita să anuleze alegerile falsificate.Noile alegeri au condus la o victorie covârşitoare a candidaţilor unionoşti,care cu două excepţii, au fost aleşi pretutindeni.Rezultate asemănătoare se obţinuseră şi în Muntenia.

In Adunările ad-hoc au fost aleşi toţi fruntaşii unionoşti,revoluţionari de la 1848: Mihail Kogălniceanu,Costache Negri,Alexandru Ioan Cuza,Vasile Alecsandri,Vasile Mălinescu,Anastase Panu,în Moldova,C. A. Rosetti,fraţii Ştefan şi Nicolae Golescu,A. G. Golescu,fraţii Ion şi Dumitru Brătianu,Chr. Tell,Gh. Magheru,în Muntenia.

Pentru prima dată,ţărănimea îşi trimitea aleşii săi într-o adunare reprezentativă a ţării: Ion Roată,Tănase Constantin,Gheorghe Lupescu,Mircea Mălieru ş.a.
Adunările ad-hoc şi-au început lucrările în septembrie 1857,la Iaşi şi la Bucureşti.

Dezbaterile au demonstrat forta mişcării unioniste si voinţa poporului român de a-şi făuri statul său naţional.

Fişier:Divanul Ad-Hoc, 1857.jpg
Solemnitatea deschiderii Adunării Ad-Hoc din Ţara Românească, litografie de Carol Popp de Szathmáry

Intr-o atmosferă de mare avânt patriotic,Adunările ad-hoc au adoptat,în luna octombrie 1857 rezoluţii asemănătoare,in care cereau cu hotărâre Unirea Principatelor într-un singur stat cu numele de România,respectarea drepturilor,a autonomiei şi a neutralităţii acestui stat şi o Adunare Obştească care să reprezinte “toate interesele naţiei”.
Chestiunea agrară a fost si ea prezentă în discuţiile deputaţilor din ambele Adunări.

In jalba deputaţilor pontaşi moldoveni,al cărei prim semnatar era razesul Ion Roată din ţinutul Putnei,erau înfăţişate în imagini impresionante starea ţărănimii şi temeiurile revendicărilor sale.

Se cerea ca “săteanul să fie pus în rândul oamenilor”,să fie interzisă bătaia,să fie înlăturate boierescul (claca),beilicurile şi birul pe cap,iar satele să-şi aibe…dregătorii aleşi chiar din sânul lor”.

Rezoluţiile Adunărilor ad-hoc au fost trimise Comisiei speciale.Aceasta a alcătuit un raport,pe care l-a înmânat Conferinţei reprezentanţilor celor şapte puteri,care s-au întrunit în mai 1858,la Paris.

Convenţia semnată la 7 august 1858,ca urmare a lucrărilor Conferinţei,prevedea ca cele două ţări să se numească Principatele Uite ale Moldovei şi Ţării Româneşti,fiecare cu câte un domnitor,guvern şi o Adunare Legiuitoare proprie si înfiinţarea unei Curţi de Casaţie comune pentru ambele Principate,cu sediul la Focşani.

Convenţia mai cuprindea o serie de prevederi care corespundeau intereselor modernizarii tarii: desfinţarea privilegiilor şi a rangurilor boiereşti (deci egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa legilor),responsabilitatea ministerială etc;se recomanda,de asemenea,o nouă lege a relaţiilor dintre proprietari şi ţărani.”Stiţiile electorale”,trecute în anexa convenţiei,stabileau modalitatea alegerii membrilor Adunării elective pe baza unui cens foarte ridicat.

Act internaţional,noua Convenţie era totodată şi o legiuire fundamentală pentru Principate,ceea ce de fapt însemna încetarea valabilităţii juridice a Regulamentului organic.

Convenţia va rămâne în vigoare până în anul 1864.

Deoarece puterile Europei nu îndepliniseră in intregime dorinţa fundamentală a românilor,exprimată prin Adunările ad-hoc,se impunea o acţiune internă a întregului popor,care să realizeze Unirea şi să pună Europa în faţa unui fapt împlinit.

Infăptuirea Unirii prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei şi Ţării Româneşti

Alegerile de deputaţi în Adunările elective s-au desfăşurat sub semnul unor înverşunate înfruntări între forţele partidei naţionale unioniste şi forţele antinationale, potrivnice Unirii.
Elementele antiunioniste erau avantajate de sistemul de vot impus prin Convenţie,care restrângea corpurile elective din cele două ţări la câteva mii de alegători.
In timp ce alegerile din Moldova au adus în Adunarea electivă o majoritate a Partidei Naţionale, în Ţara Românească reacţiunea a obţinut majoritatea.

Fişier:Alexandru Ioan Cuza at the Metropolitanate, 29 February 1860.jpg
Cortegiul domnesc trece pe sub turnul Mitropoliei


In ziua de 5 ianuarie 1859, Adunarea electivă de la Iaşi a ales ca domn al Moldovei pe candidatul partidei naţionale, Alexandru Ioan Cuza.După alegerea din Moldova, privirile natiunii erau aţintite spre Bucureşti unde Adunarea electivă şi-a deschis lucrările la 22 ianuarie 1859.

Incă din prima zi, in Bucuresti,peste 30.000 mii de oameni mobilizaţi de tinerii unionişti, se adunaseră în faţa clădirii unde avea loc Adunarea electivă.

Erau prezenţi tăbăcari,măcelari,meseriaşi,negustori,ţărani din Bucuresti si in satele judeţelor Ilfov şi Dâmboviţa,elevi ai claselor superioare şi din învăţământul de specialitate.

Mulţimea manifesta vehement împotriva partidei reacţionare,care susţinea alegerea lui Gh. Bibescu.
In această atmosferă incendiara,în noaptea de 23/24 ianuarie,deputaţii partidei naţionale au convocat o şedinţă la hotelul “Concordia”, unde au hotărât să propună Adunării ca domn al Ţării Româneşti, tot pe Alexandru Ioan Cuza,domnul Moldovei.
In dimineaţa zilei de 24 ianuarie, la ora 11,reprezentanţii Partidei naţionale au propus ţinerea unei şedinţe secrete pentru desemnarea candidatului.

Propunerea făcută de Vasile Boerescu pentru persoana lui Al. I. Cuza a fost acceptată în unanimitate, deputaţii conservatori fiind nevoiţi să cedeze voinţei poporului.Unirea era condiţionată de alegerea lui Cuza şi în Ţara Românească. Şi a fost ales, într-o explozie de entuziasm popular!

Trecându-se la vot,toate cele 64 de buletine purtau numele celui ales la 5 ianuarie în Moldova.
Prin propriile-i forţe, poporul român realizase Unirea şi întemeiase statul său naţional !

“Unirea naţiunea a făcut-o”, avea să declare M. Kogălniceanu în 1862.

Ziua de 24 ianuarie se înscria pentru totdeauna în istoria Patriei noastre ca “Ziua renaşterii naţionale”.

Punând bazele României moderne,Unirea din 1859 a însemnat o etapă esenţială pe drumul unităţii naţionale,a cărei întregire deplină avea să se înfăptuiască în 1918.

Consolidarea Unirii

Imediat după 24 ianuarie 1859, principalul ţel al politicii domnitorului Cuza, a fost obţinerea recunoaşterii de către puterile garante a dublei sale alegeri şi desăvârşirea unităţii politice şi administrative a tânărului stat naţional.

In martie 1859,reprezentanţii Franţei,Rusiei,Sardiniei,Prusiei şi Angliei, l-au recunoscut oficial pe Cuza ca singurul domn al Principatelor.

Alexandru Ioan Cuza a dat o atenţie deosebită unificării armatei.Un prim pas în acest sens a fost concentrarea unităţilor militare moldovenesti si muntene într-o tabără militară unică la Floreşti,în primăvara şi vara anului 1859.

Ostirea unificată avea datoria să apere autonomia ţării împotriva unei eventuale intervenţii străine şi să fie oricând pregătită pentru obţinerea independenţei naţionale.
In domeniul afacerilor externe se înregistrau de asemenea succese importante,politica innoitoare dusa de domnitor avand un mare impact in strainatate si conducand la intensificarea activitatilor diplomatice ale Romaniei.

Principatele Unite, deşi se aflau în stare de dependenţă faţă de Imperiul otoman,au inceput sa duca tot mai mult o politică externă proprie si sa se manifeste din ce in ce mai puternic in concertul natiunilor lumii.

In anul 1860 se înfiinţează prima agenţie diplomatică română (la Paris) şi se încheie Convenţia telegrafică cu Rusia, cea dintâi convenţie internaţională a Principatelor.

Pricipele Al I Cuza.jpg (203934 bytes) Stema Principatelor.jpg (253896 bytes)

Turcia şi Austria şi-au dat acordul abia în septembrie acelaşi an. După tratative anevoioase, în noiembrie 1861,Turcia a recunoscut unirea completă a Moldovei si Tarii Romanesti, dar numai pe timpul vieţii lui Cuza.

La 20 noiembrie (pe stil vechi) 1861, Înalta Poartă a adoptat “Firmanul de organizare administrativă a Moldovei şi Valahiei”, prin care a admis unirea politică şi administrativă a Principatelor Ţara Românească si Moldova ca teritoriu autonom, aflat în componenţa Imperiului Otoman.

Pe 11 decembrie 1861 Alexandru Ioan Cuza, domn al Moldovei şi totodată domn al Ţării Româneşti (cu guverne şi adunări separate până la acea dată), a dat publicităţii Proclamaţia prin care a adus oficial la cunoştinţă că “naţionalitatea română este întemeiată”.

La 22 ianuarie(pe stil vechi) 1862, s-a format primul guvern unitar al României.

Două zile mai târziu, pe 24 ianuarie 1862, adunările Moldovei şi Ţării Româneşti, reunite în şedinţă comună, au proclamat oraşul Bucureşti drept capitală a întregii ţări.


http://g1b2i3.files.wordpress.com/2010/03/theodor-aman-unirea-principatelor.jpg?w=346&h=500

Foto: Pictura lui Theodor Aman – “Unirea Principatelor”

De la acea dată, Principatele Moldova si Tara Romaneasca şi-au încetat existenţa ca entitati statale de sine statatoare.

Au inceput sa fie aplicate o serie de reforme progresiste.A fost unificat sistemul vamal şi administraţia telegrafului, s-a interzis bătaia la sate, au luat fiinţă judecătoriile săteşti etc.

In anul 1863 a incercat preluarea imenselor mosii detinute de manastiri, multe din acestea apartinand grecilor.

Reformele lui Cuza au intampinat o opozitie acerba din partea marilor proprietari si a inaltului cler,mai ales al celui grec, care isi vedea pierdute intinsele mosii acumulate in decursul timpului in Principatele romane.

Taranii nu aveau suficient pamant, plus ca trebuiau să plătească impozite și să practice clacă pentru boieri. Alexandru Ioan Cuza a sperat să îmbunătățească situația din țară prin reforma agrara. El a încercat secularizarea terenurilor monahale și, de două ori, să anuleze iobăgia și să reducă terenurile marilor mosieri, dar majoritatea parlamentară era formată din marii proprietari de pamant, care se opuneau.

Criza și soluția

Această parte a reformei sale nu a fost aprobată în Adunarea Legiuitoare. În această situație, Alexandru Cuza a dizolvat Parlamentul pe 2 mai si a dizolvat Adunarea electivă, promulgand o nouă Constituție, numită de el Statutului Dezvoltător al Convenției de la Paris, care întărea puterea Domnului în detrimentul legislativului și o nouă lege electorală care sporea considerabil numărul alegătorilor.

Dreptul de a vota s-a extins, fiind acordat si unei părți a țărănimii, muncitorilor și întreprinzătorilor.

La alegerile pentru a 2-a convocare a Adunării Naționale au învins suporterii domnitorului. Cu sprijinul noului parlament, au avut loc o serie de reforme necesare.

Pe 14 august 1864 a fost promulgată legea rurală, cea mai controversată măsură a epocii, care a rupt legăturile cu economia şi societatea de tip feudal . Claca era desfiinţată, iar sătenii clăcaşi deveneau pe deplin proprietari liberi pe locurile supuse posesiunii lor. Ţăranii au fost împărţiţi în: fruntaşi, mijlocaşi şi pălmaşi şi au primit pământ prin despăgubire, în funcţie de această împărţire şi în funcţie de numărul de vite. Cei care nu au făcut clacă deveneau proprietari numai pe locurile de casă şi grădină. Pământul trebuia plătit în 15 ani şi nu putea fi înstrăinat timp de 30 de ani. În total au fost împroprietăriţi 406.429 ţărani cu 1.654.964 hectare.

Motivaţia principală, dar şi principala consecinţă, pentru care a fost adoptată legea rurala,a fost aceea că prin statutul de proprietari, ţăranii deveneau totodată contribuabili la bugetul de stat. Aşadar, veniturile la bugetul statului creşteau considerabil.

În Occident, reformele lui Alexandru Ioan Cuza au fost considerate echivalente cu o lovitură de stat fiind condamnate de Rusia, Franța și Prusia. Situația s-a înrăutățit în jurul României, Cuza fiind acuzat de încălcarea prevederilor de bază adoptate la Convenția de la Paris din 1858.

În scopul de a restabili relațiile, domnitorul a plecat la Constantinopol unde, pe 28 iulie, au avut loc negocieri cu sultanul turc. Ca rezultat, dintr-un vasal al Imperiului Otoman, Principatul a ajuns la o și mai mare autonomie și i s-a acordat dreptul de a decide în afacerile sale interne.

Este adoptat primul Cod Civil si Cod Penal din tarile romane, inspirate dupa Codul Napoleonian.

Au fost fondate Universitatea din Bucuresti si cea din Iasi .

File:Romania 1859-1878.png
Harta Romniei intre 1859-1878

Abdicarea şi exilul

In urma masurilor radicale luate, Cuza a fost in pericol de a fi asasinat, fiind dejucate cateva comploturi,unele organizate din exteriorul tarii .

Totul a culminat cu lovitura de stat, in care domnitorul a fost fortat sub amenitarea armelor sa abdice, in urma unei asocieri politice de moment intre conservatori si liberali, cunoscuta in istorie sub numele de Monstruoasa Coalitie.

Complotistii il acuzau pe Domn că ar intenţiona să instituie un regim personal si au reuşit să-şi aduca la indeplinire planurile, atrăgând de partea lor o fracţiune a armatei si a garzii personale a domnitorului.

Din partea unui gazetar, lui Cuza îi este adusă in seara dinaintea loviturii o telegramă, prin care era înştiinţat că patru mii de oameni vor năvăli în palat şi îl vor sili să abdice . În acel moment Cuza le cere colonelului Haralambie şi maiorului Lecca, despre care nu ştia că sunt membri ai conjuraţiei, să dubleze paza palatului şi să îl asigure că oraşul este liniştit.

La ora 4 dimineaţă,in ziua de 22 februarie 1866, trupe de artilerie pătrund în palat, unde garda comandată de maiorul Lecca, îi aştepta. Ofiţerii ce trebuiau să-l aresteze pătrund în apartamentul domnului şi îi înmânează lui Cuza documentul abdicării ce stipula: „Noi, Alexandru Ioan I, conform dorinţei naţiunii întregi şi angajamentului ce am luat la suirea mea pe Tron, depun astăzi 11 fevruarie 1866(stil vechi n.n.), cârma guvernului în mâna unei Locotenenţe Domneşti şi a Ministerului ales de popor” .

Este urcat într-o trăsură şi dus la locuinţa lui Costache Ciocârlan, apoi a doua zi este mutat la Palatul Cotroceni, de unde seara va fi obligat să părăsească ţara.

La producerea acestei lovituri de palat a contribuit însuşi Al. I. Cuza care, nu numai că nu a luat măsuri împotriva elementelor complotiste, dar într-un discurs s-a arătat chiar dispus să renunţe la tron în favoarea unui principe din afara tarii, fapt susţinut şi intr-o scrisoare adresată unui diplomat străin.

Dupa abdicarea fortata si exilarea domnitorului Cuza, s-a constituit o locotenenţă domnească alcătuită din Lascăr Catargiu, Nicolae Golescu şi colonelul Nicolae Haralambie din partea armatei. Conducerea guvernului a revenit lui Ion Ghica.

Initial a fost propus ca domnitor printul Filip de Flandra, din casa domnitoare belgiană, dar acesta nu a acceptat coroana.

Provizoratul Locotenenţei domneşti a luat sfârşit abia după ce printul german Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a acceptat să devină Domn, la 10 mai 1866.

Abdicarea lui Cuza ar fi putut avea consecinţe foarte grave pentru România pentru că,după înlăturarea acestuia, populatia satelor era nelinistita si tematoare că reforma agrară va fi anulata .

Poarta Otomană a mobilizat forte importante la Dunăre pentru a interveni în România, Unirea fiind recunoscută de aceasta asa cum am aratat, doar pe timpul domniei lui Cuza.

Pe 3 aprilie 1866 a avut loc la Iaşi o demonstraţie separatista, care a cerut anularea unirii Moldovei cu Ţara Românească.In acea zi, o duminica, multimea adunata pentru liturghia de la Mitropolie, circa 500 de persoane, a pornit cu mitropolitul in frunte, spre Palatul Administrativ, strigind “Jos Unirea!”, “Jos printul strain!”,“Traiasca Moldova”!

Miscarea a fost lichidata cu brutalitate de fortele de ordine.

Şirul de reforme iniţiate de Cuza şi venirea mai apoi pe tronul Principatelor Unite a domnitorului Carol I, care se bucura atât de sprijinul Franţei cât şi cel al Prusiei, a făcut ca actul de la 1859 să devina ireversibil.

Alexandru Ioan Cuza sau Alexandru Ioan I, domnul Unirii, s-a nascut pe 20 martie 1820 la Bârlad, si s-a stins din viata la 15 mai 1873, in orasul Heidelberg din Germania. A fost înmormântat iniţial la Biserica Domnească de lângă Palatul domnesc de la Ruginoasa, conform dorinţei sale, iar după cel de-al doilea război mondial, osemintele sale au fost mutate la Biserica Trei Ierarhi din Iaşi.

Reformele din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza au dus la crearea şi dezvoltarea instituţiilor statale, la modernizarea Statului Român pe temeliile trainice puse de Unirea celor doua principate romanesti .

Analizând suita de evenimente petrecute in acei ani, unele avand un caracter cu adevarat revoluţionar, putem spune că sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza s-a nascut Romania moderna .

Practic, nu a existat domeniu de activitate economică, social-politică, administrativă, culturală sau militară , în care Cuza să nu fi adus îmbunătăţiri si înnoiri organizatorice, in concordanta cu noile cerinţe ale epocii.

Din 1866, potrivit Constituţiei promulgate la 1 iulie, Principatele Unite încep să se numească oficial, ROMÂNIA.

DOAMNELOR, DOMNISOARELOR SI DOMNILOR,TRAIASCA ROMÂNIA!

FIE CA ROMÂNIA NOASTRA SA TRAIASCA IN VECI !

Gheorghe Tattarescu: 11 Februarie 1866-Romania moderna

Sunday, January 15, 2012

Senatorul Viorel Badea in vizita la Dublin

In perioada 13 -16 ianuarie 2012 Presedintele Comisiei pentru romanii de pretutindeni , Senatorul Viorel Badea a avut o vizita de lucru in orasul Dublin, in cadrul careia s-a intilnit cu cetatenii romani de pe ambele maluri ale Prutului. In timpul vizitei D-nul Senator s-a familiarizat cu problemele cetatenilor romani, ce asteptari au de la autoritatile romane si in special de la Comisia pe care o conduce. Aceasta vizita poate fi asemanata cu o seminta care daca va fi corect plantata de comunitatile de romani din Irlanda va da roade bogate de care se vor bucura toti cetatenii romani, inclusiv si basarabenii.

Va rugam ascultati aici interviul cu d-ul Badea:http://www.voceabasarabiei.net/stiri/stiri-vb/19837-audio-viorel-badea-senator-pentru-europa-si-asia-a-avut-o-intalnire-cu-basarabenii-din-dublin

Va propunem spre vizionare interviul realizat cu Senatorul Viorel Badea:

Astazi se implinesc 162 de ani de la nasterea lui Mihai Eminescu


“Pentru noi, Eminescu nu e numai cel mai mare poet al nostru si cel mai stralucit geniu pe care l-a zamislit pamantul, apele si cerul romanesc. El este intr-un anumit fel, intruparea insasi a acestui cer si a acestui pamant, cu toate frumusetile, durerile si nadejdile crescute din ele. Noi, cei de aici, rupti de pamant si de neam regasim in el tot ce-am lasat in urma, de la vazduhul muntilor nostri si de la melancolia marii noastre, pana la cerul noptii romanesti si teiul inflorit al copilariilor noastre. Recitindu-l pe Eminescu, ne reintoarcem, ca intr-un dulce somn, la noi acasa. Intreg Universul nostru il avem in aceste zeci de pagini, pe care o mana harnica le-a tiparit si le imparte astazi in cele patru colturi ale lumii peste tot unde ne-a imprastiat pribegia. Pastrati-le bine; este tot ce ne-a ramas neintinat din apele, din cerul si din pamantul nostru romanesc.”

(Mircea Eliade, Paris, Septembrie 1949)



Sunday, January 8, 2012

Interviu în Jurnalul de Chișinău - Senatorul Viorel Badea: Patriarhul Daniel nu face vizite politice, ci duhovniceştiImprimareEmail

Când limba română va fi sărbătorită pe 31 august concomitent la Chişinău şi Bucureşti, pseudo problemele privind denumirea acesteia, vor cădea de la sine.

Preşedintele Comisiei pentru Românii de Pretutindeni din cadrul Senatului României, Viorel Badea, a oferit în interviu exclusiv JURNALULUI în care ne-a relatat că toţi românii trebuie să aibă o sărbătoare a limbii române comună, despre sentimentul de coeziune al românilor din diasporă, despre importanţa bisericii române pentru comunităţile din afara României, despre o eventuală vizită în Republica Moldova a Patriarhului Bisericii Române ÎPS Daniel, dar şi despre faptul că România are un model de tratare a minorităţilor unic în Europa.

Aţi fost la hramul Chişinăului. Cum v-a părut sărbătoarea?

Sincer, mi s-a părut puţin mai tristă decât în anii trecuţi. Atmosfera a fost mai de plumb decât de obicei. Asta a fost senzaţia mea. Mi s-a părut că lumea este obosită şi doreşte să fie lăsată în pace. Asta a fost senzaţia pe care am avut-o eu la aceste sărbători. Dar este bine că există această tradiţie, că oamenii se întâlnesc, pot comunica între ei, este un lucru foarte bun. Este important ca sărbătoarea să continue în fiecare an, fiindcă este una dintre componentele esenţiale ale identităţii basarabenilor de aici de la Chişinău. Ca şi sărbătoarea limbii române.

Spuneaţi că limba română trebuie sărbătorită în România în aceeaşi zi cu Republica Moldova. Ar însemna oare acest fapt că toate aceste pseudo probleme privind denumirea limbii române s-a epuiza de la sine?

Este o situaţie mult mai complexă decât pare la prima vedere. Am venit cu o iniţiativă legislativă în Parlamentul României pentru a sărbători şi la Bucureşti, dar şi în toate comunităţile române, ziua limbii române la 31 august, aşa cum se sărbătoreşte la Chişinău. Părerea mea este că e necesară o asemenea lege, iniţiativă, pentru că trebuie să cinstim, să protejăm şi să promovăm limba română. În primul rând, limba română este aproape zilnic agresată în toate contextele şi pe canalele media. În al doilea rând, este necesar să facem această reparaţie şi să facem în aşa fel încât limba română să aibă o zi a ei în toate comunităţile româneşti din lume. Şi aceasta poate fi numai ziua de 31 august, fiindcă românii basarabeni deja o sărbătoresc de mai bine de douăzeci de ani. Este absolut necesar să facem acest pas. Este o dovadă a faptului că suntem un singur neam, că avem aceleaşi sărbători, avem aceleaşi năzuinţe. Această sărbătoare comună ar fi un pas înainte spre unirea tuturor românilor într-un singur neam, aşa cum ne-am dorit dintotdeauna. Acesta este un argument.

Vorbeaţi mai devreme de modul în care limba română este sfâşiată. Se încearcă substituirea ei cu alte etnonime, cu alţi termeni. Ştim cu toţii că se vehiculează foarte mult noţiunea de „limbă moldovenească”. Ştim că de multe ori unora le este ruşine să spună că vorbesc româneşte şi amintesc de limba română ca de „limba noastră” fără ca să spună ce e aia „limba noastră”. Ca şi cum ai spune „ţara noastră” în loc de România sau am spune „copilul nostru” fără ca să-l botezăm, sau de ce nu spunem „trecutul nostru” în loc de Istoria românilor. Este o chestiune absolut necesară să spunem lucrurilor pe nume. Să facem tot posibilul să protejăm ceea ce ne-au dat înaintaşii noştri, altfel nu ajungem nicăieri. În sensul acesta, cunoscând modul în care se evaluează limba română în întreaga lume, dar şi modul în care sunt evaluaţi fraţii noştri, cei care trăiesc pe alte meridiane ale lumii, am luat o iniţiativă legislativă de modificare a legii pentru românii de pretutindeni, astfel încât românii de pretutindeni, cei care sunt numiţi moldoveni, maramureşeni, aromâni, rumâni, vlahi, fârşeloţi, grămoşteni, machedoromâni, istroromâni – toţi să fie trecuţi în marea familie a românilor din punct de vedere al determinărilor instituţionale. Este o măsură absolut necesară. Tocmai pentru a reuşi să ieşim dintr-o ambiguitate în care am fost introduşi fără voia noastră şi ne făcea foarte mult rău, în principal, în relaţia pe care o aveam noi între noi.

Cât de puternic este sentimentul de coeziune în sânul diasporei române, oriunde s-ar afla aceasta?

Poporul român este un popor în suferinţă din punctul acesta de vedere. Această suferinţă vine încă din timpurile comuniste. În perioada comunistă eram îndemnaţi să ne spălăm unul pe celălalt, eram îndemnaţi să ne turnăm unul pe celălalt. Se semăna o neîncredere totală între toţi membrii unei comunităţi, ceea ce ne făcea să ne izolăm şi să încercăm să evoluăm individual. Din punctul meu de vedere, coloana vertebrală a poporului românesc a fost frântă. Ne-am pierdut busola, ne-am pierdut ţintele. Comunitatea noastră a fost profund afectată de această perioadă neagră a României. Ceea ce se întâmplă acum – lipsa de solidaritate, lipsa de unitate, lipsa de obiective comune se resimte absolut în toate comunităţile româneşti din lume. Se resimte mai ales la nivelul relaţiei între românii care trăiesc în aceeaşi zonă şi autorităţile din România. Sau la nivelul relaţiei românilor care trăiesc într-o ţară, dar în localităţi separate. Nu mai vorbesc de modul în care încercăm de multe ori şi nu reuşim să ne fixăm obiective comune. Multe asociaţii româneşti din întreaga lume intră într-o concurenţă care nu este eficientă, nu aduce rezultate pozitive pentru comunitate. Nu reuşim de multe ori să ne fixăm un scop care să includă interesul naţional şi pe care să-l putem urma cu toţii, cei care facem parte dintr-o comunitate. Aceasta este valabil de la Cernăuţi până la Washington, de la Roma până la Chişinău. Absolut în toate comunităţile româneşti. Se pare că alergăm cu toţii în direcţii opuse, nu reuşim să ne întâlnim de multe ori şi să urmăm o discuţie serioasă asupra ceea ce avem de făcut, ceea ce trebuie să construim, ceea ce vom lăsa pentru copiii noştri. Şi aici avem probleme foarte mari pentru comunităţile noastre din întreaga lume. Tocmai aceasta este datoria noastră ca autorităţi, ca reprezentanţi ai administraţiei de la Bucureşti – să încercăm să ne întâlnim cu românii din întreaga lume, să obţinem de la ei încrederea care să ne facă să-i determinăm să stea împreună la masă, să discute probleme cu care se confruntă.

Totuşi, în aceste comunităţi româneşti oamenii se strâng, comunică uneori, fac anumite lucruri împreună, de sărbători, de exemplu.

Este această diasporă. În general, sunt multe evenimente, care continuă de o bună perioadă de timp, de ani întregi şi care reuşesc să solidarizeze comunitatea respectivă. De fapt, în aceste evenimente, comunitatea îşi mai găseşte un numitor comun. Este un exemplu şi acest hram al Chişinăului. Sunt multe alte sărbători, multe alte prilejuri pentru românii din lume de a se întâlni şi a schimba câteva opinii. Partea proastă este că după ce se termină aceste sărbători fiecare pleacă în locurile sale şi până la următoarea sărbătoare românii uită să se caute, să discute. Totodată acest fenomen este amplificat şi de lipsa de implicare politică. Vorbim despre comunităţile din Europa occidentală, acolo unde confraţii noştri trăiesc şi muncesc şi nu beneficiază de toate drepturile de care beneficiază comunitatea gazdă. Este o lipsă foarte mare de implicare la nivel social, la nivel cultural, la nivel politic, fapt care ne afectează viaţa de zi cu zi. Dacă de exemplu, într-o comunitate din Italia, unde lumea s-ar duce să-şi desemneze un reprezentant în consiliul local, cu siguranţă ar avea mult mai mult de câştigat. Dar nu reuşesc să se înţeleagă, nu reuşesc să ajungă la un numitor comun. Nu există lideri care să-i îndrume pe această cale şi din această cauză românii nu pot beneficia de multe ori de drepturile care li se cuvin.

Putem vorbi acum, în secolul XXI, despre o politică de deznaţionalizare? Mă refer în mod special la Basarabia de Sud sau la Bucovina de Nord, ţinutul Herţa.

Da, din păcate, există aceste state care nu au reuşit să se desprindă de Evul Mediu. În aceste comunităţi de români din Ucraina, observăm că singurul scop al autorităţilor de la Kiev este acela de a-i împrăştia pe români, este acela de a-i forţa să renunţe la identitatea lor şi să se comporte ca şi cum ar veni din niciunde şi s-ar îndrepta către nicăieri. Aceste practici, din păcate, există în mileniul trei şi nu numai în Ucraina. Ele se manifestă şi în Serbia, unde s-a desfăşurat recent un referendum în care au fost deja raportate foarte multe abuzuri în ceea priveşte înscrierea confraţilor noştri ca români. Din păcate, mai există această abordare nefirească şi dezonorantă pentru statele în care trăiesc minorităţi naţionale. Nu vorbesc aici de faptul că România are un model de tratare a minorităţilor unic în Europa şi de multe ori am solicitat un tratament în bază de reciprocitate pentru comunităţile noastre, dar solicitările noastre au rămas fără rezultate în majoritatea cazurilor.

Am asistat la sfinţirea bisericii româneşti din Hagi-Curda. Biserica „Sfinţii apostoli Petru şi Pavel”. Ce se întâmplă acum cu epitropul bisericii, domnul Vasile Iordăchescu?

Ceea ce se întâmplă în statul vecin ne demonstrează că instituţiile publice sunt total răvăşite. Dacă se ajunge până acolo încât procuratura se interesează şi face presiuni asupra unei comunităţi de minorităţi naţionale, securitatea însăşi face nenumărate abuzuri la adresa acestei comunităţi. Domnul Vasile Iordăchescu, care este sufletul românilor din Hagi-Curda, este practic zi de zi chemat la securitate, la poliţie, la administraţie. Zi de zi este hăituit de către procuratură. Pentru ce? Pentru faptul că a fost de acord să ridice pe pământul său o ctitorie, o biserică de care să se bucure întreaga comunitate, pentru că românii de acolo nu au vrut niciodată să se enclavizeze. Dorinţa lor a fost aceea de a trăi firesc, de a avea slujbă în limba pe care le-a lăsat-o Dumnezeu, nicidecum de a se izola. Din fericire însă, membrii comunităţii ucrainene din acea zonă nu au intrat în acest concert de prigonire a românilor de către autorităţile locale şi au optat să fie buni vecini pentru românii noştri de acolo. Partea proastă este că Ucraina nu înţelege că acest comportament nu face altceva decât să o îndepărteze de Europa. Consiliul Europei a fost sesizat asupra ceea ce se întâmplă în Sudul Basarabiei, am trimis o scrisoare preşedintelui consiliului de miniştri al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei solicitându-i să găsească o soluţionare rapidă a acestei situaţii. Altfel, este imposibil să faci parte dintr-un club select, dacă nu eşti în stare să respecţi anumite principii şi reguli de bază ce presupun un comportament nediscriminatoriu pe care eşti dator să-l aplici faţă de minorităţile naţionale.

Ce au făcut parlamentarii europeni în legătură cu caz?

Parlamentarii noştri europeni au avut o intervenţie vizavi de această situaţie şi mai cu seamă vizavi de un episod pe care ei l-au considerat periculos şi anume blocarea accesului unor ziarişti la evenimentele de la Hagi-Curda. Această interdicţie nu face altceva decât să scoată în lumină modul total nebărbătesc şi abuziv în care autorităţile de la Kiev înţeleg să trateze reprezentanţii mass-media care nu vor să facă altceva decât să relateze modul în care comunitatea românilor din Sudul Basarabiei sărbătoreşte un eveniment unic în viaţa sa.

Cât de importantă este biserica pentru comunităţile române din diasporă?

Biserica română este începutul şi sfârşitul lor. Este cel mai important pivot al rezistenţei comunităţilor noastre româneşti din afară. Fără biserică nu este comunitate. Acest lucru s-a observat, de regulă, acolo unde nu a existat dragostea lui Dumnezeu şi acolo unde nu a fost posibil ca românii să se întâlnească sub oblăduirea şi binecuvântarea lui Hristos, nu s-a construit nimic, nu s-a ctitorit nimic. Comunitatea a fost permanent împrăştiată fără a reuşi să ajungă la un scop pe care şi l-a propus, acela de a-şi promova mai departe tradiţiile şi identitatea. Biserica este cel mai important moment şi obiectiv al comunităţilor româneşti.

În această ordine de idei, când să ne aşteptăm la vizita Patriarhului Daniel în Republica Moldova?

Aici este o diferenţă. Cu siguranţă preafericitul Daniel va veni în Basarabia atunci când va vrea Dumnezeu. Ce înseamnă asta – va veni atunci când comunitatea va fi pregătită să primească această vizită pastorală, această vizită duhovnicească. Pentru că patriarhul nostru nu face vizite politice. Patriarhul nostru nu are nevoie de decoraţii sau să ofere decoraţii ca să puncteze politic o anumită apropiere. Nu, Patriarhul României va veni în Basarabia atunci când Basarabia va fi pregătită să primească această vizită şi atunci când, într-adevăr, membrii bisericii noastre de aici o vor înţelege ca pe o vizită duhovnicească, o vizită în urma căreia să rămânem cu un folos sufletesc, nicidecum o vizită cu scop politic, aşa cum ne-au obişnuit alţi patriarhi de la răsărit să o facă.

Spunea domnul Traian Băsescu că România, în relaţia cu comunităţile românilor din diasporă, trebuie să dezvolte o diplomaţie economică. Ce înseamnă acest lucru?

Este o chestiune absolut firească. Noi trebuie să încurajăm companiile româneşti să fie prezente în interiorul comunităţilor româneşti de pretutindeni. Trebuie să încurajăm şi companiile românilor de pretutindeni să investească în România. La începutul anului trecut, am făcut o declaraţie în care am îndemnat oamenii de afaceri din România să investească în Basarabia, spunându-le: „Oameni de afaceri români, treceţi Prutul!”. Este absolut necesar ca businessul românesc să fie prezent în Basarabia, să fie implicat în proiecte majore din Basarabia, este absolut necesar ca România să se implice în marile privatizări care vor avea loc peste Prut. Avem cunoştinţa faptului că dacă o relaţie este sudată şi economic, cu siguranţă îşi va atinge scopul pentru care a fost pornită. Este necesar să încurajăm oamenii de afaceri români, dar şi partenerii noştri care gestionează companii multinaţionale din Europa. Aşa cum ar fi companiile italiene, spaniole, franceze şi aşa mai departe.

Care sunt programele, proiectele Departamentului Românilor de Pretutindeni care se conturează în viitorul apropiat?

Noi sperăm ca următorul exerciţiu bugetar să fie mai generos pentru comunităţile românilor de pretutindeni. Cu siguranţă departamentul are o seamă de proiecte pe care le gestionează în beneficiul comunităţii româneşti din întreaga lume cu prioritate pentru românii din Basarabia. Departamentul va înainta o serie de programe cu finalitate culturală, programe de sprijinire a comunităţilor bisericeşti din Basarabia, şi nu în ultimul rând programe de susţinere a mass-mediei, şi programe cu finalitate educaţională. De altfel, este foarte important pentru statul român să fie prezent în comunităţile româneşti din întreaga lume. În acest sens, i-am încurajat permanent pe parlamentarii români şi pe membrii executivului să facă vizite în aceste comunităţi. Am încurajat Ministerul Afacerilor Externe să înfiinţeze cât mai multe reprezentanţe diplomatice, şi asta mai cu seamă în statele în care românii au o prezenţă mult mai semnificativă, aşa cum este Spania, Italia. Ultimele statistici arată că în Italia sunt mai mult de un milion şi jumătate de români. În acest sens, am venit cu o iniţiativă, care a fost îmbrăţişată de MAE român, de creare a unui consulat pentru comunitatea de români din Sicilia, la Catania. Acest lucru se va întâmpla săptămâna aceasta. Îl considerăm foarte important, fiindcă românii nu aveau posibilitatea să obţină un document, un act necesar. La aceste secţii consulare se fac şi încasări, bani care apoi sunt folosiţi în dezvoltarea comunităţii.

Interviu realizat de Vadim VASILIU